09 iulie 2010
08 iulie 2010
Bai, eu nu stiu politica, nu stiu economie, nu stiu de fapt mai nimic. Si asa nula cum sunt imi dau seama ca ceva merge prost de tot in tara nostra.
Sunt ca ala care isi instaleaza un program, da un click si vede ca nu se intampla nimic. Mai da un click. Eroare. Mai da un click. Ii pica hardu. Mai da un click (in gol) si cad serverele google.
Imi e rusine ca scriu asta dar in acelasi timp imi dau seama ca nu eu sunt cea careia ar trebui sa ii fie. Acum cateva saptamani cand am fost acasa si am ajuns in Bucuresti mi-a venit sa plang. In timpul facultatii auzisem de la multi oameni ca e imputit, ca sunt oameni naspa, ca diverse. Niciodata nu am tinut cont de chestiile astea mai mult de nivelul "ok, asta e parerea ta, a mea nu, hai sa ne hotaram ce bere luam". Unul dintre principalele motive pentru care Bucurestiul nu ma scarbea ca pe altii era faptul ca acolo mi-am cunoscut prietenii cei mai buni, acolo am avut toate momentele mele de extrema (si aici inteleg minime si maxime), acolo m-am schimbat "cat altii intro viata". Acum imi dau seama ca asta a ramas singurul motiv. Nimic altceva.
Imi dau seama ca singurul lucru care ii mai aduce pe romanii din diaspora acasa sunt amintirile. Pentru ca, asa cum incepea Baltagul , Dumnezeu i-a dat romanului inima usoara, sa le poata duce pe toate. Si totusi, cat heliu poate sa inghita ca sa fie suficient de sus si suficient de oarba la ce se intampla?
Cand am ajuns acasa l-am sunat pe tata si l-am intrebat cum i s-a parut prima oara cand s-a intors si el m-a intrebat: "Dar tie?". Si n-am stiut ce sa ii spun altceva decat "Trist". "Al dracului de trist".
Niciodata nu m-a pasionat Olanda din vreun motiv anume, niciodata nu am crezut ca exceleaza la ceva. Am venit aici din cu totul alte motive si ce-am vazut a fost un agasant exemplu de lucruri mergand bine. Nu trebuie sa cautam scuze. Se poate.
Nu vreau sa fac o lista a tuturor chestiilor care aici sunt si la noi nu sunt pentru ca intotdeauna m-a enervat asta la oamenii care stateau in alta tara si veneau plini de "pilde si intelepciune" acasa. Imi dau seama si ca pentru multi sunt acum omul ala enervant. Acum catva timp nici n-as fi stat de vorba cu mine, nici nu mi-as fi citit postul asta de doi lei vechi. Acum doar sper intro miscare extrema: ori sa plece toata lumea din tara aia, ori sa se adune o suta de oameni care n-au nimic de pierdut si sa curete.
Abia astept sa ajung acasa, abia astept sa stau cu ai mei, abia astept sa stau pe plaja si sa nu ma gandesc la proiecte si rapoarte si indici de refractie. Si imi pare atat de rau ca o sa ma bucur la plecare.
Sunt ca ala care isi instaleaza un program, da un click si vede ca nu se intampla nimic. Mai da un click. Eroare. Mai da un click. Ii pica hardu. Mai da un click (in gol) si cad serverele google.
Imi e rusine ca scriu asta dar in acelasi timp imi dau seama ca nu eu sunt cea careia ar trebui sa ii fie. Acum cateva saptamani cand am fost acasa si am ajuns in Bucuresti mi-a venit sa plang. In timpul facultatii auzisem de la multi oameni ca e imputit, ca sunt oameni naspa, ca diverse. Niciodata nu am tinut cont de chestiile astea mai mult de nivelul "ok, asta e parerea ta, a mea nu, hai sa ne hotaram ce bere luam". Unul dintre principalele motive pentru care Bucurestiul nu ma scarbea ca pe altii era faptul ca acolo mi-am cunoscut prietenii cei mai buni, acolo am avut toate momentele mele de extrema (si aici inteleg minime si maxime), acolo m-am schimbat "cat altii intro viata". Acum imi dau seama ca asta a ramas singurul motiv. Nimic altceva.
Imi dau seama ca singurul lucru care ii mai aduce pe romanii din diaspora acasa sunt amintirile. Pentru ca, asa cum incepea Baltagul , Dumnezeu i-a dat romanului inima usoara, sa le poata duce pe toate. Si totusi, cat heliu poate sa inghita ca sa fie suficient de sus si suficient de oarba la ce se intampla?
Cand am ajuns acasa l-am sunat pe tata si l-am intrebat cum i s-a parut prima oara cand s-a intors si el m-a intrebat: "Dar tie?". Si n-am stiut ce sa ii spun altceva decat "Trist". "Al dracului de trist".
Niciodata nu m-a pasionat Olanda din vreun motiv anume, niciodata nu am crezut ca exceleaza la ceva. Am venit aici din cu totul alte motive si ce-am vazut a fost un agasant exemplu de lucruri mergand bine. Nu trebuie sa cautam scuze. Se poate.
Nu vreau sa fac o lista a tuturor chestiilor care aici sunt si la noi nu sunt pentru ca intotdeauna m-a enervat asta la oamenii care stateau in alta tara si veneau plini de "pilde si intelepciune" acasa. Imi dau seama si ca pentru multi sunt acum omul ala enervant. Acum catva timp nici n-as fi stat de vorba cu mine, nici nu mi-as fi citit postul asta de doi lei vechi. Acum doar sper intro miscare extrema: ori sa plece toata lumea din tara aia, ori sa se adune o suta de oameni care n-au nimic de pierdut si sa curete.
Abia astept sa ajung acasa, abia astept sa stau cu ai mei, abia astept sa stau pe plaja si sa nu ma gandesc la proiecte si rapoarte si indici de refractie. Si imi pare atat de rau ca o sa ma bucur la plecare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)